Florina-Maria Trîmbiţaş, Anca-Oana Dragomirescu, Sergiu-Alexandru Rădulescu and Ecaterina Ionescu

REZUMAT

Sindromul Down este o tulburare genetică ce apare cu o frecvenţă medie de 1 la 800 de naşteri. Acest sindrom, care se dezvoltă ca urmare a triplării cromozomului 21, este asociat cu dificultăţi uşoare spre moderate de învăţare, întârzieri în dezvoltare, caracteristici faciale specifice, tonus muscular scăzut. Tratamentul ortodontic în cazul unui pacient cu sindrom Down presupune o adevărată provocare, atât în ceea ce priveşte complexitatea manifestărilor acestui sindrom (fie că este vorba de manifestările sistemice sau strict de cele din sfera oro-dentară), cât şi sub aspectul necesităţii colaborării cu specialişti aparţinând altor domenii, medicale şi nu numai. Cazul prezentat ilustrează eficienţa cooperării atât în cadrul echipei terapeutice multidisciplinare formate, cât şi la nivel de interrelaţionare cu pacientul şi mai ales cu părinţii acestuia.

Cuvinte cheie: sindrom Down, interdisciplinaritate, cooperare, tratament ortodontic

Full text | PDF

Sergiu-Alexandru Rădulescu, Andreea Paula Rădulescu, Florina Trîmbiţaş and Ecaterina Ionescu

REZUMAT

Obiectiv. În studiul de faţă am încercat să observăm diferenţele dintre numărul şi tipul contactelor ocluzale prezente în cazul pacienţilor cu anomalii dento-maxilare Clasa I şi Clasa a II-a Angle.

Materiale şi metodă. Pentru realizarea acestui studiu au fost examinaţi 30 de pacienţi cu anomalii dentomaxilare Clasa I şi Clasa a II-a Angle. Identificarea numărului şi tipului de contacte ocluzale s-a realizat atât clinic, cât şi cu ajutorul modelelor de studiu montate într-un articulator semiadaptabil.

Rezultate şi discuţii. În cazul anomaliei dento-maxilare Clasa I Angle media numărului total de contacte ocluzale a fost 36,93, iar în cazul anomaliei dento-maxilare Clasa a II-a Angle a fost 31,46 contacte. Cele mai multe contacte ocluzale identificate au fost cele de tipul versant cuspid-versant fosetă. În urma analizei statistice nu am găsit diferenţe semnificative între cele două clase de anomalii dento-maxilare, din punct de vedere al numărului total de contacte ocluzale.

Concluzii. Numărul total al contactelor ocluzale nu diferă în funcţie de clasa de anomalie, dar există diferenţe între numărul contactelor apărute la nivelul anumitor grupuri de dinţi din zona laterală. Pentru a putea avea concluzii cu aplicabilitate practică, este necesar să se realizeze mai multe studii cu privire la tipul şi numărul contactelor ocluzale, ce pot să apară în cazul indivizilor cu anomalii dento-maxilare.

Cuvinte cheie: contacte ocluzale, intercuspidare maximă, ocluzie funcţională

Full text | PDF