A. Soancă, A. Roman, D. Condor, C. Cioban and Ş.A. Petruţiu

REZUMAT

Biomaterialele dentare de restaurare sunt destinate refacerii formei şi funcţiei structurilor dentare afectate şi protecţiei concomitente a ţesuturilor restante, cu crearea unei adeziuni între suprafaţa dentară şi materialul de restaurare. Datorită proximităţii lor de structurile dentare şi ţesuturile orale, biomaterialele dentare trebuie să răspundă unor cerinţe majore de biocompatibilitate şi durabilitate biologică. Cercetările care se derulează în domeniu încearcă să răspundă cât mai bine acestor deziderate, dezvoltând noi biomateriale cu performanţe clinice crescute. Cu toate acestea, materialele compozite prezintă încă o serie de neajunsuri, printre care se numără contracţia de polimerizare asociată prizei materialului, care induce ruperea interfeţei adezive şi apariţia zonelor de microinfiltraţie marginală. Materialele compozite pot elibera în mediul oral monomeri nepolimerizaţi sau alte particule, în timpul prizei sau după aplicare prin degradarea materialului. S-au raportat diferite efecte adverse ale materialelor compozite şi componentelor lor, cum ar fi citotoxicitate, teratogenitate, efect carcinogenic, mutagenic sau genotoxic. Cu toate progresele realizate în acest domeniu, la ora actuală nu există materialul restaurativ dentar „ideal“, care să ofere caracteristici similare cu structura dintelui natural şi care să fie complet biocompatibil. Totuşi, respectarea unor protocoale stricte de manipulare clinică poate ameliora neajunsurile menţionate.

Cuvinte cheie: biomateriale, materiale compozite, biocompatibilitate

Full text | PDF