C. Cioban, R.S. Câmpian, Ş.A. Petruţiu, A. Roman, A. Soancă, C.M. Mihu, R. Zăgănescu, A. Picoş and A. Muste

REZUMAT

Testele preclinice necesare pentru calificarea unui material de utilizat în tehnici de inginerie tisulară şi medicină regenerativă pentru trialuri clinice sunt de obicei direcţionate către evaluarea materialului pe modele animale care se apropie cât mai bine de aplicaţia clinică specifică la care se va folosi biomaterialul. Alegerea modelului preclinic optim pentru screeningul biomaterialului ţine seama de cunoaşterea în domeniu şi de datele aferente produsului. Protocoalele acceptate în prezent ca teste de screening standard sunt acele protocoale specifice care au fost „validate“ prin utilizarea repetată de diferite echipe şi care au generat rezultate consistente. Echipa noastră a planificat o cercetare preclinică amplă pentru evaluarea vindecării post-extracţionale atunci când s-au folosit tehnici de prezervare alveolară realizate cu diferite biomateriale. Deoarece aceste materiale au fost deja testate şi folosite în practica clinică şi există multe date care le susţin biocompatibilitatea, am ales să perfectăm un model canin deoarece: majoritatea studiilor de prezervare alveolară s-au realizat pe câine; forma crestei alveolare este similară cu cea umană; procesul de vindecare a alveolei post-extracţionale este acelaşi cu cel uman şi a fost extensiv descris; rădăcinile dinţilor experimentali sunt relativ uşor de extras. Echipa noastră a studiat fenomenele calitative de vindecare precoce şi modificările calitative şi cantitative (dimensionale) asociate vindecării tardive ale crestelor alveolare atunci când au fost folosite diferite tehnici de prezervare alveolară. Modelul animal prezentat şi perfectat de echipa noastră a fost validat prin publicarea rezultatelor în reviste prestigioase.

Cuvinte cheie: os, prezervare alveolară, vindecarea plăgii, animal

Full text | PDF

A. Soancă, A. Roman, D. Condor, C. Cioban and Ş.A. Petruţiu

REZUMAT

Biomaterialele dentare de restaurare sunt destinate refacerii formei şi funcţiei structurilor dentare afectate şi protecţiei concomitente a ţesuturilor restante, cu crearea unei adeziuni între suprafaţa dentară şi materialul de restaurare. Datorită proximităţii lor de structurile dentare şi ţesuturile orale, biomaterialele dentare trebuie să răspundă unor cerinţe majore de biocompatibilitate şi durabilitate biologică. Cercetările care se derulează în domeniu încearcă să răspundă cât mai bine acestor deziderate, dezvoltând noi biomateriale cu performanţe clinice crescute. Cu toate acestea, materialele compozite prezintă încă o serie de neajunsuri, printre care se numără contracţia de polimerizare asociată prizei materialului, care induce ruperea interfeţei adezive şi apariţia zonelor de microinfiltraţie marginală. Materialele compozite pot elibera în mediul oral monomeri nepolimerizaţi sau alte particule, în timpul prizei sau după aplicare prin degradarea materialului. S-au raportat diferite efecte adverse ale materialelor compozite şi componentelor lor, cum ar fi citotoxicitate, teratogenitate, efect carcinogenic, mutagenic sau genotoxic. Cu toate progresele realizate în acest domeniu, la ora actuală nu există materialul restaurativ dentar „ideal“, care să ofere caracteristici similare cu structura dintelui natural şi care să fie complet biocompatibil. Totuşi, respectarea unor protocoale stricte de manipulare clinică poate ameliora neajunsurile menţionate.

Cuvinte cheie: biomateriale, materiale compozite, biocompatibilitate

Full text | PDF